Ilimbav

Ilimbav

Parohia Ilimbav

Situat la jumătatea distanţei dintre Sibiu şi Agnita, acest crâmpei de sat tradiţional ardelenesc înfăţişează o comunitate restrânsă printre care se numără oameni vârstnici îndeosebi, dar şi câteva familii tinere ce duc mai departe credinţa moştenită şi ce a mai rămas din frumuseţea obiceiurilor de altădată. Parohia deţine două lăcaşuri de cult, monumente isotrice, biserica „Buna Vestire”, veche de mai bine de 300 de ani şi cea în care se slujeşte în prezent, mărturie a evlaviei şi puterii satului de odinioară – Biserica Sf. Nicolae.

Astăzi, din păcate, în sat mai locuiesc aproximativ 150 suflete, majoritatea bătrâni singuri cu neputinţe şi ani grei în spate, dar şi câteva familii sărace de rromi cu mulţi copii. Ca şi prin alte locuri de pe această vale a Hârtibaciului, situaţia tristă a îmbătrânirii satelor şi populării cu rromi reprezintă o consecinţă a fenomenului de colectivizare din trecut, când sătenii autentici şi-au trimis copiii la oraş spre o viaţă mai bună decât cea trăită de ei, dar care a dus la depopularizarea satelor.

În Ilimbav sătenii primesc aproape săptămânal vizita unui medic de familie ce prescrie tratamente pentru a mai alina suferinţele trupeşti ale celor în vârstă şi se aprovizionează de la singurul magazin de aici. Sursele de venit pentru locuitori sunt reprezentate de pensiile modeste de ţăran agricultor şi produsele de la animalele crescute în gospodării şi culturile de pe parcelele de pământ deţinute de fiecare proprietar. În apropierea satului funcţionează o staţie de uscare a gazelor unde lucrează câţiva Ilimbășeni mai tineri.

Biserica cu hramul Sf. Nicolae

Această biserică a fost zidită între anii 1826-1836, pe locul unei foste biserici de lemn. Materialul folosit a  fost piatra adusă de la Olt şi cărămida, iar acoperişul din lemn şi ţiglă. Are formă d enavă cu ferestre semi-gotice achiziţionate de la Biserica Evanghelică din Nocrich. Interiorul este semi-bizantin cu trei cupole si un amvon de cărămidă.

Pentru zidire s-au luat bani împrumut de la Banca Universităţii Săseşti, plătiţi apoi din obolul credincioşilor. Maiştri zidar au fost: Sim şi Kauci din Avrig, iar dulgher Cantor Hans din Nocrich.

Inscripţia de pe turn are următorul conţinut: „Cu ajutorul unuia Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, s-a început această casă sfântă a se ridica în zilele înaltului împărat Francisc I la anul 1826 şi s-a isprăvit sub al nostru episcop Vasile Moga, protopop Ioan Popoviciu, preoţii Ioan Popovici şi Ioan Tocoaie, curator Savu Toacă, jude Ioan Oprea Lazăr, la anul 1836”.

În anul 1898 s-a reparat biserica şi s-a legat cu cheile de fier care sunt şi azi. La împlinirea a 100 de ani de la zidirea bisericii, în 1936 i s-au făcut reparaţii capitale în interior şi exterior. Maistrul zidar a fost Low din Marpod şi zugravii Ioan Gîlea şi Ioan Andrei din Porceşti.

Între anii 1944-1945 s-au facut uşi la iconostas şi pictate în ulei de pictorul Ioan Căzilă, iar între anii 1975-1976 biserica a fost pictată în „ fresco” de către pictorul Ioan Căzilă, fiu al satului în timpul păstoririi preotului Radu Bot. De asemenea, în 1980 s-u făcut reparaţii ale acoperişului, iar în anii următori a fost turnat trotuarul din jurul bisericii şi s-au fixat în pereţii de la apus, la intrarea în biserică plăci de marmură cu numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale.

Preoţii ortodocşi ce au slujit în parohia Ilimbav au fost: Ioan Popovici- hirotonit în Valachia în 1759, Ioan Cândea -hirotonit în Transilvania în 1785, Ştefan Popovici – hirotonit la Arad în 1797. Între 1782- 1885 au slujit preoţii: Ioan Popovici, Simion Tocoaie, Ioan Tocoaie, Iosif Popovici (acesta din urmă şi a schimbat numele în Sinai după întoarcerea de la Muntele Sinai) şi Ioan Sinai. Au urmat preoţii: Ioan Alexandru 1886-1941, Nichifor Todor 1941- 1946, Valer Bânda 1947- 1966, Ioan Boiu 1967-1972, Radu Bot 1972-1979, Ioan Rus 1979 – 2008 şi Viorel Pîntea 2009 până în prezent.

În perioada 2009-2011 s-au efectuat lucrări de amploare la exteriorul bisericii, al zidului exterior şi reacoperirea turnului, lucrări de drenaj, consolidarea părţii dinspre altar cu un zid de piatră, precum şi multiple lucrări de înfrumuseţare la interior. Toate acestea au fost posibile cu ajutorul enoriaşilor, dar şi cu sprijinul considerabil al Primărei şi Consiliului Local Marpod.

Biserica de lemn Buna Vestire

Tradiţia locului păstrează amintirea aducerii ei din altă localitate. Ea a fost cumpărată de la locuitorii din Noul Român, sat aflat la o relativă apropiere de Ilimbav. Din datele consemnate în rapoartele anuale ale episcopiei de la Blaj reiese că, în ciuda privilegiilor de care se bucura, din partea autorităţilor habsburgice, viaţa parohiei greco-catolice din Ilimbav a fost foarte puţin activă în cursul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui de-al XIX-lea. Se ştie însă că unirea cu Roma a fost impusă în majoritatea cazurilor, iar datele înregistrate în primăvara anului 1733 exprimă silnicia confesională, exercitată asupra preoţilor şi credincioşilor ortodocşi, de ierarhii uniţi Ioan Giurgiu Patachi, Inochentie Micu şi de guvernatorul Transilvaniei, Sigmund Kornis. Din aceste motive, biserica de lemn a rămas până astăzi în memoria satului ca fiind « biserica unită».

Biserica a fost desfăcută, bucată cu bucată, transportată şi asamblată pe noul amplasament, peste o fundaţie de piatră. Iniţial biserica nu a avut turlă. Acest element a fost adăugat la Ilimbav, pe latura de vest, deasupra tindei, fapt ce a determinat un oarecare dezechilibru în structura arhitecturală a monumentului. Motivul acestei intervenţii l-a constituit, cu siguranţă, dorinţa credincioşilor de a deţine clopote de felul celor care răsunau în turnul cel mare al bisericii ortodoxe. Comunitatea a achiziţionat un asemenea clopot, în anul 1854. Pe obiectul turnat în bronz se poate citi următoarea dedicaţie: „Î(n). N(umele). T(atălui). F(iului). D(uhului). SFUNT A TROI(ţei) ŞI AL BUNEI VESTIRI SZAU FOKUT ACEST KLOPOT PE SEAMA SFINTEI BISZERECZI UNITE A ILLIMBAVULUI IOAN LUKA PAROCHIAL MATHEI IGNAT DASCĂL ZOSZIM TOKOAE KANTOR IOAN NIKA POPI KRISNIK ZAVU TOAKA IOAN PFILIP CEORG CAEF LA SIBIU 1854”.

De o însemnătate deosebită este masa Sf. Altar cu tăblia tăiată în formă de disc (50 cm, în diametru), sprijinită pe un picior fusiform. Cioplitorii au incizat pe acesta o cruce cu braţe trapezoidale, haşurate în interior. Pe traversă au fost inscripţionate litere, rămase lizibile doar parţial. Inscripţia de la baza crucii este însă mult mai bine conservată, putându-se descifra cu uşurinţă fragmentul de text: Вълћт Эρмэ, „Văleat 7147” (1639 de ani, scurşi de la naşterea lui Hristos).

Anul 1639 reprezintă, prin urmare, data târnosirii vechii biserici ortodoxe a satului construită, cel mai probabil, din lemn. Nu va fi fost primul lăcaş de închinare din această localitate, ci acesta s-a clădit pentru a înlocui o încă mai veche biserică, destrămată, aflată într-un loc pe care tradiţia orală îl plasează în poziţia ocupată astăzi de casele cu numerele 46 şi 47.

În ce privește arhitectura, biserica din Ilimbav este construită din bârne de stejar, dispuse în cununi orizontale, tehnică întâlnită cel mai adesea la construcţiile religioase de acest fel de la noi, purtând denumirea curentă de „bolckbau”. Bârnele au secţiune dreaptă, întregul sistem de pereţi pe care îl alcătuiesc sprijinindu-se pe o talpă din trunchiuri masive de stejar, aşezată la rândul ei, pe un soclu de piatră. Încheierea grinzilor, la colţurile clădirii, s-a realizat după procedeul de îmbinare numit „în cheotoare dreaptă” (determinat de tipul de prelucrare al grinzilor, în patru feţe), „nemţească” (capetele bârnelor, rămase la exterior după punctul de intersecţie, au fost retezate). În fine, sistemul de articulaţie, folosit la îmbinarea a două grinzi, este „în coadă de rândunică”.

Programul iconografic al bisericii de lemn din Ilimbav se distinge în primul rând prin claritate. Temele, relativ puţine, au fost organizate de către pictor după un sistem riguros, adaptat, aşa cum am arătat, să corespundă, pe de o parte, funcţiei simbolice a bolţii naosului şi, în acelaşi timp, particularităţilor structurale ale acestui element de arhitectură care încoronează spaţiul interior al navei. Factura ţărănească a picturii e evidenţiată de expresia ei curată şi sinceră, fără a fi naivă. În însuşirile ei reverberează ceea ce e caracteristic stilului bizantin, împământenit în vechea artă a decoratorilor de biserici din Transilvania.

În anul 2011, biserica a fost inclusă întru amplu proiect de restaurare, realizându-se până în prezent reparații la acoperiș, lucrări de consolidare, precum și fixarea picturii prin aplicare de foiță japoneză. S-au făcut demersuri din partea autorităților competente de a fi integrată în circuitul turistic al Văii Hârtibaciului, fiind deschisă spre vizitare, deși necesită multe alte lucrări de restaurare și conservare.

Preot

Parohia Ilimbav este păstorită de preotul Pîntea Simeon Viorel, hirotonit pe seama acestei comunităţi parohiale în 8 martie 2009, de către PS. Andrei Făgărăşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Născut la 13.04.1984, în localitatea Dămuc, judeţul Neamţ, părintele Pîntea este absolvent şi licenţiat al cursurilor Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu – promoţia 2007, a cursurilor de master absolvite la aceeaşi instituţie – promoţia 2009. Din anul 2007 este căsătorit cu Mihaela Pîntea din Dămuc, Neamţ,  absolventă a cursurilor de licenţă şi master la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului Sibiu. Familia preotului cu cei doi copii, Matei (ian. 2010) şi Petru (iul. 2011) locuieşte la Casa Parohială din Ilimbav (nr. 152), care a fost reabilitată din temelii, creându-se condiţiile unui trai decent.

Perspective

În plan duhovnicesc, menirea preotului este de a ocârmui enoriașii pe calea mântuirii, de a săvârși Sfintele Slujbe și de a ține aprinsă flacăra credinței. Toate acestea se împletesc și cu îndatoririle administrative ale parohiei. De aceea, pe viitor, ne dorim a schimba integral acoperişul bisericii mari,  a pava cu piatră cioplită zona din faţa  bisericii, a înlocui pardoseala interioară, a realiza iluminarea exterioară prin montarea de proiectoare și alte lucrări de împodobire a sfântului lăcaș.