COMUNICAT DE PRESĂ

Centenar Tiberiu Alexandru

COMUNICAT DE PRESĂ

Tip eveniment: dezvelire placă memorială dedicată lui Tiberiu Alexandru

Dată: miercuri, 14 mai 2014

Ora: 16:00

Loc: Căminul Cultural din satul Ilimbav, comuna Marpod, jud. Sibiu

Organizator: Primăria Comunei Marpod

Parteneri: Școala Populară de arte și meserii ”Ilie Micu” Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale

În data de  14 mai 2014, la ora 16:00, la Căminul Cultural din Ilimbav, comuna Marpod, jud. Sibiu va avea loc ceremonia de dezvelire a unei plăci memoriale dedicată lui Tiberiu Alexandru, marcând 100 de ani de la nașterea reputatului muzicologului, născut în această localitate.

Momentul reprezintă o inițiativă a Primăriei și Consiliul Local Marpod, ca semn al recunoașterii și valorificării personalităților locale sibiene.

Manifestarea se bucură de colaborarea Școlii Populare de arte și meserii ”Ilie Micu” Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale a căror contribuție va împlini centenarul prin prezentări dedicate activității științifice și artistice ale lui Tiberiu Alexandru, expoziții de carte și discuri și un recital folcloric, specific Văii Hârtibaciului.

Prin spiritul sistematic al investigaţiei și prin întreaga sa operă, Tiberiu Alexandru rămâne creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti. Importanța creației sale și inovația adusă acestei discipline îl recomandă nu doar ca personalitate națională, ci internațională, prin temele sale de studiu care au depășit granița continentului european.

Primar

Sebastian Dotcoș

0730 612 694

clmarpod@yahoo.com

 

***

 

Bio-bibliografie rezumativă Tiberiu Alexandru

S-a născut la 14 mai 1914, în Ilimbav, judeţul Sibiu. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul Bucureşti (1931-1936), cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Nonna Otescu (armonie), Dimitrie Cuclin (estetică muzicală, forme muzicale, contrapunct), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii, folclor), George Breazul (enciclopedia şi pedagogia muzicii) şi Ştefan Popescu (dirijat cor, compoziţie corală bisericească).

Pe plan professional, a început prin a fi colaborator la „Arhiva de folclor a Societăţii Compozitorilor Români” din Bucureşti (1935-1949), după care a fost profesor suplinitor de muzică la Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timişoara (1938-1939); dirijor al „Reuniunii române de cântări şi muzică” din Caransebeş (1936-1939); profesor suplinitor (1943-1948), şef de lucrări (1948-1950), lector (1953-1954), şef de catedră (1953-1958) şi profesor de folclor (1954-1959) la Conservatorul din Bucureşti; conferenţiar (1949-1953), cercetător ştiinţific (1953-1956), cercetător ştiinţific principal (1956-1974), şeful Sectorului muzical (1957-1974), la Institutul Folcloric din Bucureşti; expert de folclor în Egipt (1965-1967) şi Sudan (1979); membru (din 1957) şi membru în Comitetul executiv (1971-1979) la International Folk Music Council, actualmente (din 1981) International Council for Traditional Music; vicepreşedinte (1971-1974) şi preşedinte (din 1974) al Consiliului naţional român al acestui for internaţional.

A întreprins numeroase culegeri de folclor în ţară şi în Egipt, între 1965-1967 şi în 1970. A susţinut comunicări ştiinţifice la congrese internaţionale: Sinaia, 1959, Iugoslavia, 1968 şi 1983, Suedia, 1969, Egipt, 1969, Tamaica, 1971, Turcia, 1974, Ungaria, 1982, Grecia, 1985; conferinţe peste hotare – China, 1957, Egipt, 1966, Elveţia, 1969, Algeria, 1972, Sudan, 1979; emisiuni radiofonice şi de televiziune, între care serialele radiofonice: „Din pâlnia gramofonului” – 152 de emisiuni; „365 de cântece” – 235 de emisiuni; „Antologia muzicii populare româneşti” – 22 de emisiuni, precum şi serialele TV „Vitrina discului”, „Totul cântă” – instrumente muzicale populare româneşti, emisiunea-concurs „Floarea din grădină” (în calitate de consilier) şi concerte-lecţii.

A publicat studii, articole, prezentări de discuri, note, cronici, recenzii etc. în „Muzica”, „Revista de folclor”, „Revista de etnografie şi folclor”, „Muzică şi poezie”, „Contemporanul”, „Albina”, „Îndrumătorul cultural”, „Cultura poporului”, „Cântarea României”, „Tribuna României” etc. (unele sub pseudonimele Tibal, T. Călţun), articole lexicografice în Die Musik in Geschickte und Gegenwart (Kassel), articolele: Rumanien – Die Volksmusik, Tiberiu Alexandru, Teodor T. Burada, Dimitrie Cantemir, Eduard Caudella, Gheorghe Cucu, George (Gheorghe) Dima, Stan Golestan, Ion (Ioan) D. Petrescu, Ion Vidu şi Alexandru Zina; The New Grove Dictionary of Music and Musicians, (Londra), articolele: Viorel Cosma şi România – Folk music, The New Grove Dictionary of Musical Instruments (Londra), 74 de articole, dintre care 20 semnate: Acordeon, Bucium, Buhai, Caval, Caval dobrogean, Chitară, Cimpoi, Clopot, Cobză, Dubă, Fifă, Fluier, Frunză, Lăută, Nai, Solz, Tilinca, Toacă, Tobă şi Vuvă, precum şi bibliografice, în Demos (Berlin) şi în Mitsiktehnologische Jahres Bibliographie Europas (Bratislava).

Prof. Tiberiu Alexandru a fost consultant al mai multor filme documentar-artistice de folclor în ţară, la Studiourile „Bucureşti”, „Al. Sahia” şi RTV, precum şi peste hotare – R.F. Germania şi Anglia (BBC). Discipol al „geniului metodei” (Constantin Brăiloiu), folclorist înnăscut, Tiberiu Alexandru rămâne – prin spiritul sistematic al investigaţiei – creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti. Volumul „Instrumentele muzicale ale poporului roman” (1956) a marcat momentul de majorat ştiinţific al acestui cercetător, contribuţiile ulterioare asupra tilincii, vioarei, naiului sau a unor instrumente orientale asigurându-i o notorietate universală, prin modelul original de întocmire a unui studiu monografic. Culegerile sale de folclor din Banat (1935-1942) şi cele întreprinse în Egipt – 1965-1967 şi 1970 – i-au permis să întocmească studii de sinteză fundamentală în etnomuzicologia contemporană, precum şi antologii sonore de o rară complexitate ştiinţifică şi artistică. Exhaustive ca documentaţie, pilduitoare prin rigurozitate şi claritate a redactării, rămân schiţele biografice asupra lui Dimitrie Cantemir, Constantin Brăiloiu şi Bela Bartok – folcloristul. Ceea ce caracterizează scrisul etnomuzicologului Tiberiu Alexandru este sobrietatea, precum şi echilibrul, impecabila probitate profesională a investigaţiilor pe teren şi în arhive, limpezimea redactării şi capacitatea exemplară de sinteză, „Muzica populară românească”, 1975, reprezentând o monografie de referinţă mondială. Contactul direct, viu şi permanent cu purtătorii de folclor i-a înlesnit însuşirea unui grai literar de o savoare şi autenticitate românească particulare. Concizia stilului de exprimare – altă trăsătură proprie lui Tiberiu Alexandru – l-a impus, mai ales, în abordarea predilectă a formelor mici muzicologice (cronica discografică, articolul lexicografic, recenzia şi prezentarea de disc), unde a atins performanţe profesionale remarcabile.

Folclor – volume: • Muzica populară bănăţeană. Notă monografică (cu un Catalog al înregistrărilor din „Arhiva de folclor a Societăţii Compozitorilor Români”), Bucureşti, 1942; • Instrumentele muzicale ale poporului român, Bucureşti, 1956; • Bela Bartok, despre folclorul românesc, Bucureşti, 1958; • Muzica populară românească, Bucureşti, 1975, în engleză; • Folcloristică, organologie, muzicologie, studii, Bucureşti, 1978; idem, 1980; • Romanian Folk Music, Bucharest, Musical Publishing House, 1980. Folclor – studii şi articole: • Arhiva de folclor, în 25 de Ani de muzică românească; volum omagial întocmit de Societatea Compozitorilor Români cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare, 1920-1945, Bucureşti (1945); • Tilinca. Ein uraltes rumanisches Volksinstrument, în Studia Memoriae Belae Bartok Sacra, Budapest, Akademiai Kiado, 1956; idem, 1957 (ediţia a II-a); idem, 1959 (ediţia a III-a), în limba engleză; The Tilinca. An Ancient Rumanian Folk Instrument; • Despre cântăreţii populari, în „Revista de folclor” nr. 4, Bucureşti, 1958; • Cântecul popular românesc, în Colecţie de studii asupra muzicii naţionale, vol. III, Beijing, 1958 (în limba chineză); • The Study of Folk Musical Instruments in the Rumanian People’s Republic, în Journal of the International Folk Music Council, Cambridge, vol. XII, 1960; • Despre meşterii „fluieraşi” din Hodac, în Studii şi cercetări de etnografie şi artă populară, Bucureşti, Muzeul de Artă Populară al României, 1965; • Les instruments musicaux du folklore egyptien et ceux des pays des Balkans, în Rad XV-og Kongresa Saveza Udruzenja Folklorista Jugoslavije u Jajcu, 12-16 septembra 1968, Sarajevo, 1971; • An Account of the Teaching Methods of Some Folk Instruments in Romania: The Panpipe, în Yearbook of the International Folk Music Council, Kingston, Canada, vol. III, 1971; în limba franceză: Sur l’enseignement de quelques instruments de musique populaire de Roumanie: La flute de Pan, în „Muzica” nr. 11, Bucureşti, 1971; în limba sârbo-croată: O nastavi izvesnih instrumenta narodne muzike, în „Narodno stvaralastvo” nr. 39-40, Belgrad, 1971; • Sensuri şi valori ale etnomuzicologiei româneşti, în „Studii muzicologice” nr. 7, Bucureşti, 1971; • Die rumanische Panflote. Monographische Skizze, în Studia Instrumentorum Musicae Popularis, Stockholm, 1974; La doina roumaine et le folklore musical compare, în „Muzica” nr. 1, Bucureşti, 1975; • Al-alat al-musiqi al sa’biya fi Rumania (Instrumente de muzică populară în România), în Al-Sahafa, Khartoum, 3 mai 1979; • Quelques reperes chronologiques des violons comme instruments populaires chez les Roumains, în Studia Instumentorum Musicae Popularis, Stockholm, 1985.